Revista presei: Salariile în fiecare județ; profilul șoferului român; rusoaica care a luptat pentru România în al Doilea Război Mondial
Un infografic arată valoarea salariului mediu pentru fiecare județ din România, șoferii români sunt agresivi și dependenți de smartphone, o rusoaică a luptat în numele României în cel de-al Doilea Război Mondial – acestea sunt cele mai importante știri ale zilei.
Pentru că suntem conștienți că nu vă putem oferi (încă) toate informațiile de care aveți nevoie, dar pentru că am vrea să găsiți cât mai multe știri utile, din domenii variate, pe site-ul Playtech, am creat rubrica ”Revista presei”.
Câştigurile salariale nete au depăşit în luna aprilie, în care multe firme au acordat prime de Paşte, nivelul de 2.200 de lei (aproximativ 500 de euro) în Capitală şi în judeţele Ilfov, Cluj, Argeş, Timiş şi Sibiu, iar cele mai mari creşteri salariale s-au înregistrat, în ultimul an, în judeţele Argeş şi Bacău, reiese din datele Buletinului Statistic Judeţean publicat de Institutul Naţional de Statistică (INS). La polul opus, în nouă judeţe din ţară, câştigul mediu net a rămas sub 1.500 de lei. La nivel naţional, câştigul salarial mediu net s-a majorat în aprilie cu 12,3% faţă de aceeaşi lună din 2015, la 2.086 de lei (echivalentul a 463 de euro).
Citește mai multe despre salariile din România: adev.ro/oahy07
România ocupă locul 9 într-un top european şi pe locul 29 la nivel mondial după ponderea deceselor din accidente de circulaţie produse ca urmare a consumului de alcool, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Allianz Center for Technology. Acelaşi raport arată că 17,6% dintre accidentele mortale petrecute în ţara noastră sunt cauzate de consumul de alcool, iar bărbaţii cauzează de 3 ori mai multe accidente rutiere atribuite consumului de alcool decât femeile. „Pe lângă oboseală, neatenţie, lipsa de experienţă şi agresivitatea la volan, consumul de băuturi alcoolice reprezintă unul dintre cei mai frecvenţi factori de produce a accidentelor rutiere grave şi foarte grave. Turiştii au o mai mare predispoziţie de a se urca la volan în stare de ebrietate decât în alte perioade din an. Este foarte important să îi informăm despre efectele alcoolului în timpul şofatului, să le arătăm şi practic acest lucru, în cadrul unui experiment inedit, dar să îi prevenim şi asupra măsurilor drastice prevăzute de Codul Rutier în această speţă”, a declarat profesorul Mihaela Rus, preşedintele Asociaţiei de Psihologie şi Siguranţă Rutieră – PsihoTrafiQ.
Cum e şoferul român în trafic. Citește mai mult: adev.ro/oai2ap
Nadia Russo a fost una dintre membrele celebrei Escadrile Albe, fiind titulara brevetului de pilot cu numărul 9 din aviaţia română. Rusoaica adoptată de România a luptat în Al Doilea Război Mondial împotriva bolşevicilor, din cauza cărora îşi părăsise patria mamă. După război a ajuns în lagărul din Bărăgan. În ciuda faptelor sale de vitejie recompensate cu ordine şi medalii, a avut parte de un sfâşit în mizerie şi anonimat. Născută în Rusia şi adoptată de România, ţară pentru care a luptat în Al Doilea Război Mondial şi care a persecutat-o după marea conflagraţie, Nadia Russo a rămas în istoria aviaţiei româneşti un nume enblematic. Alături de Marina Ştirbey, Mariana Dragescu sau Virginia Thomas, rusoaica Nadia este considerată una dintre marile doamne ale aviaţiei româneşti, fiind posesoarea brevetului de pilot cu numărul 9 din aviaţia română.
Citește mai multe despre rusoaica Nadia Russo: adev.ro/oahkbp